Dineul literar al Corinei Ciocârlie

Experiența voiajului a marcat într-atât conștiința umanității încât este suficient să evocăm prodigioasa producție semantică pe care aceasta a lăsat-o în mai toate limbile pentru a ne da seama de locul important pe care ea îl ocupă în patrimoniul cultural universal. De la excursie la expediție, incursiune, itinerariu, vilegiatură, aventură, odisee, pelerinaj, traversare, periplu, peregrinare etc., lista sinonimelor este impresionantă, contribuind la construirea unei perspective antropologice ce folosește temele esențiale ale dezrădăcinării, ale transmutării, ale cunoașterii de sine și a celuilalt – paradigme bazate pe coordonatele unor dihotomii antonimice între ipseitate și alteritate, între aici și acolo, între noi și ceilalți.

„O comedie a toleranței, a partajului, a deschiderii“

Inspirată de această tematică a omului nomad și făcând din motivul frontierelor geoculturale un subiect de predilecție (Un miroir aux alouettes. Petit dictionnaire de la pensée nomade, Editions Phi, Luxembourg, 1999) și din anchilozarea gîndirii centrului geocultural în detrimentul periferiei o injustiție pe care nu încetează să o denunțe (În căutarea centrului pierdut, Editura Art, București, 2010), Corina Ciocârlie se oprește în ultima sa carte, Il n’y a pas de dîner gratuit. Petit abécédaire de la rencontre en littérature, publicată la editura luxemburgheză Ultimo mondo, asupra a ceea ce ea numește în „Preambul“ „un mic breviar pentru autori în «vilegiatur㻓 la care sînt invitați scriitori de origini diferite, români, polonezi, sloveni, croați, sîrbi, spanioli, austrieci etc.

Promisiunea de vacanță, de soare și de dolce far niente îi transformă pe protagoniștii cărții în „conferențiari itineranți“, beneficiari de burse și de invitații diverse care-i obligă să-și părăsească mediul familiar și să parcurgă mii de kilometri pentru „a povesti, a se arăta, a se da drept idoli, a urca pe socluri aurite de pe care vor coborî la fel de repede“. Degradați la condiția de „clovni publici“, toți acești scriitori vor avea de înfruntat mai puțin conflictul cu solitudinea, pe care am putea-o până la urmă defini ca o excelentă ocazie de întâlniri cu sine, cât pe cel cu lumea din afară înarmată cu surâsul ipocrit al consumatorului de amuzamente la preț redus. În acest „decor de tinichea“ făcut să adăpostească un ipotetic „dialog al culturilor“, se joacă astăzi ceea ce autoarea numește „o comedie a toleranței, a partajului, a deschiderii“, imagine revelatoare a „politicului corect“ ce animă unele suflete candide ale lumii culturale de azi. Desigur, perspectiva critică propusă de Corina Ciocârlie rămâne fidelă lucidității cu care autoarea ne-a obișnuit, refuzând compromisul cu falsele clișee și scrutând mai degrabă adevărul, fie el și incomod, asupra formulelor culturale contrafăcute cu care societatea contemporană pare să se acomodeze. Demersul nu este lipsit de riscul de a i se vedea reproșată o exigență vecină cu o intoleranță în care privirea se focalizează mai mult pe fața translucidă a lucrurilor decât pe foarte comoda lor zonă lucioasă a unei aurea mediocritas pe care Horațiu o recomanda cu prudență consulului Licinus. Ce contează! Conformiștii nu au decât să se mulțumească cu revolta cabotinului.

Cartea scriitoarei româno-luxemburgheze are precizia bisturiului capabil să amputeze sintagmele repede descalificate și să denunțe eșecul schimbului de idei și entuziasmul credul al unei comunicări ostentativ incantatorii. Mai mult, dintr-o prudență născută din luciditatea măsurii, autoarea coboară în mod voit pe scara tonală a nuanțelor semantice, întocmai ca într-o partitură în bemol, alegând dintre această zonă însuși titlul cărții și al multora dintre capitolele acesteia. Căci ce poate fi mai sugestiv pentru a ilustra gloria vană a paradei mediatice decât proverbul american – care dă titlul cărții – There ain’t no such thing as a free lunch, devenit slogan emblematic al unei false ospitalități ce ascunde, în realitate, contractul unui donnant-donnant în care gloria se plătește ca o expiație, cum foarte bine o definește unul din multele citate oferite cititorilor din scepticul Cioran: „M-am gândit întotdeauna că orice glorie trebuie să se expieze, că trebuie să plătești fiindcă ai întâlnit-o, că nu o poți cunoaște scutit fiind de impunitate“. Multe nume de capitole, structurate în ordine alfabetică, sunt supuse și ele aceleiași reguli dominate de prezența litotei. Alteritatea devine „altérité au rabais“, scriitorul devine „amuseur public“, fericirea devine „bonheur obligatoire“, invitatul devine „invité ignoré“ etc.

„Trista ecuație a așa-zisului «dialog» al culturilor“

Acest jurnal de călătorie conceput „fie în ordine alfabetică, fie prin ricoșeuri tematice“ și în care „din est către vest și viceversa, traiectoriile se încrucișează, dar nu se întâlnesc“ depășește cu mult limitele unui inventar fie el cât se poate de complet al unor aventuri pitorești cu scriitori prinși în capcanele adulatorii ale unor contemporani ignoranți, consumatori de curiozități și de „pantomime de lux“. Adevărata substanță a cărții Corinei Ciocârlie trebuie căutată în reflecția implicită asupra (im)posibilității comunicării în societatea contemporană dominată de schimbul de informații și de „trista ecuație a așa-zisului «dialog» al culturilor: cu cât comunicăm mai mult, cu atât mai puțin ajungem la un schimb între noi; cu cât călătorim mai mult, cu atât mai puțin reușim să înțelegem“. Paradox insolvabil, aporie, impas teoretic? Diferența dintre schimbul instantaneu de informații și comunicarea elaborată pune astăzi o adevărată problemă din punctul de vedere al teoriei literare. Producerea textului, fie ea și exonerată de orice valoare stilistică, necesită tocmai contrariul instantaneității, și anume o distanță a autorului față de conținut și de personajele puse în scenă, ceea ce conduce, prin urmare, la concluzia că omul contemporan, prins în capcana rapidității tehnologice, trăiește astăzi experiența unui frustrant și reductor sacrificiu al limbajului elaborat, redus aici la palida imagine a unor lexeme muribunde. La acest trist decor trebuie să mai adăugăm un element ce ține de temele antropologice esențiale pomenite mai sus și de secretul condiției scriitorului în raport cu lumea și cu universul creației. Acestea trimit în mod implicit la o întrebare suplimentară legată, de data aceasta, de condițiile producției literare în situația itineranței, a dezrădăcinării, fie ea și provizorie, a conferințelor, a întâlnirilor mondene și a ieșirii din starea de grație propice actului creator. „Actul creator nu este posibil decât fiindcă am rupt legăturile cu Paradisul“, afirmă autoarea, inspirată de romancierul sârb Srdjan Valjareviç, în ecou la românul Cioran și confirmând starea de neputință a omologului rus Ilya Kotcerghine închis între zidurile protectoare ale vilei Hellebos sau la constatarea cinică a sud-africanului J.M. Coetzee, prin vocea personajului său Elizabeth Costello: „Tot restul nu e decât propagandă și iluzie. […] Toată această muncă, toate aceste lupte și griji, toată această viață pierdută pentru asta. Pentru a fi invitat de oameni insensibili, pentru a da mâna cu niște lemurieni care să aibă un subiect de conversație înainte de masa de seară“. Conștiința scriitorului merge, cum vedem, dincolo de spectacolul trist al unei menajerii savant regizate, ea traversează zidurile imaginare sau reale ale unei captivități, fie ea și de catifea, pentru a putea răspunde în deplină libertate la întrebările legate de rostul scriiturii și de locul ideal în care ea poate să se nască: viața reală. Autoarea o citează aici pe romanciera slovenă, care trăiește la Paris, Brina Svit: „Vreau să spun că nu m-am dus niciodată undeva unde nu se face decât asta: să scrii. Am făcut întotdeauna lucrul acesta în miezul vieții, înconjurată de copiii mei, de soț, de prieteni, printre cratițe, rufe, cumpărături, traduceri, articole, probleme în dreapta și-n stânga. Chiar și când luam bicicleta ca să mă duc să scriu în mansarda mea din arondismentul al șaptesprezecelea, o făceam și atunci în mijlocul aceleiași vieți“.

La litera L, articolul „Limbă de împrumut“ definește un alt tip de captivitate, aceea de a locui o limbă de împrumut, ceea ce, pentru Brina Svit, este sinonim cu o dezertare: „Am făcut ultimul pas: mi-am părăsit limba maternă. Ba mai mult: nu mai locuiesc în ea. Nu mai locuiesc în mod fatal, în mod fidel, fratern, cum fals spun falșii romantici și falșii disidenți care nu au de ales: locuiesc într-o limbă, nu într-o țară“[1]. În spatele acestor ipostaze neobișnuite care pun în scenă, ca într-o grădină zoologică, specia neobișnuită a scriitorului devenit clovn public și al cărui portret-robot lasă să se întrevadă o ființă timidă, stângace, refractară la elogiile vane, se ascunde capcana unui insidios sofism în care cititorul neavizat ar putea să cadă: acela al relației complicate a artistului cu lumea, măsură a incapacității sale de a se adapta într-o utopie văzută aici în sensul său de bază de „negare a locului“. Or, pledoaria pe care Corina Ciocârlie o face la sfârșitul cărții sale contrazice orice tentație de alunecare spre vreo concluzie aporetică, îndrăznind pariul optimist că „scriitorul […] va ceda foarte repede la alte sirene ale «întâlnirii», și mai seducătoare, și mult mai generoase“.

Optimismul, pasiunea lucidă și spiritul critic pe care autoarea româno-luxemburgheză le are pentru literatură promit, prin urmare, cititorilor săi fideli din țară și din străinătate noi întâlniri la fel de pasionante cu scriitorii europeni contemporani.

Să mai precizăm că volumul de față, scris în limba franceză, a fost rescris de autoare în limba română și publicat în țară sub titlul Nimic nu se dă pe gratis. Breviar pentru autori în vilegiatură, Editura Tracus Arte, 2012.

Dan Burcea

Corina Ciocârlie, Il n’y a pas de dîner gratuit. Petit abécédaire de la rencontre en littérature
Illustrations de Dan Perjovschi

Editions Ultimo mondo, Luxembourg, 2011, 248 p.

[1] Aluzie la afirmația lui Cioran: „On n’habite pas un pays, on habite une langue. Une patrie, c’est cela et rien d’autre“.

 

mai 13, 2017

Laisser un commentaire

Votre adresse de messagerie ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *