Medalion literar: Liliana Lazar

Liliana Lazăr, mesaj pentru cititorii români:

Deseori sunt întrebată dacă mă consider scriitoare română sau franceză. Obișnuiesc să răspund că nu limba utilizată definește un scriitor ci ceea ce scrie, ceea ce este. Locuiesc în Franța de douăzeci de ani, o țară în care problema identității a stârnit o mulțime de controverse. Fac parte din cei care consideră că identitatea nu este unică ci este suma experiențelor pe care le trăim. Nimeni nu-mi va putea lua cultura română în care am crescut și care mi-a permis să devin ceea ce sunt. În același timp, mediul francez în care trăiesc și evoluez zi de zi mă obligă să privesc lucruri și situații dintr-un punct de vedere diferit, să-mi îmbogățesc și să-mi diversific experiența intelectuală inițiată în România. Aș dori, pe aceasta cale, să mulțumesc celor care mă citesc, indiferent de limba în care ei o fac. După opinia mea, curiozitatea nu are frontiere.”

************

Este autoarea română de limbă franceză cea mai apreciată în lumea literelor francofone din ultimii ani. Dovadă, numeroasele premii pe care le-a primit începând cu 2009, anul publicării primului său roman “Terre des affranchis” (Ed. Gaïa), considerat de J.M.G. Le Clezio „unul din romanele cele mai originale din ultimii ani”. Romanul a fost tradus în limba română și publicat la editura Trei sub titlul „Pământul oamenilor liberi”.  

Printre premii, menționăm aici Prix Soroptimist de la romancière francophone, Prix Première de la Radio Télévision Belge Francophone (RTBF) și Prix des cinq continents de la Francophonie înmânat de Abdou Diouf, Secretarul general al Francofoniei, la 22 octombrie 2010, la Château de Chillon,  la Montreux, în Elveția.

Născută într-un sat din Moldova, Liliana Lazăr și-a petrecut copilăria în mijlocul pădurilor cu aromă sadoveniană, tatăl ei fiind pădurar. Peisajele pline de mister, lumea legendelor și cea a viselor care i-au legănat copilăria au constituit bagajul moștenit de la locurile natale și pe care scriitoarea le-a luat cu sine în Franța. Limba franceză nu îi era necunoscută, Liliana având un gust nemăsurat pentru lectură, mai ales din autorii francezi, cum ar fi Jules Verne, Zola sau Victor Hugo. A studiat limba și literatura franceză la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Astăzi, ea locuiește în sudul Franței împreună cu soțul și cei doi copii.

În 2016, îi apare la prestigioasa editură Seuil, cel de-al doilea roman, „Enfants du diable”.

Ambele romane sunt scrise direct în limba franceză. Ele impresionează prin capacitatea scriitoarei de a folosi cu excelență această limbă și prin modul în care ea reușește pariul transpunerii unui univers specific românesc în care abundă elemente ale sacrului și profanului, ale miturilor și legendelor, ale unor personaje cu o puternică încărcătură simbolică. Proza sa se ancorează în realitatea dură a dictaturii comuniste, a dezumanizării, a spaimei și a suspiciunii generalizate.

„Enfants du diable” reia această temă, transpunând-o la nivelul copiilor abandonați, închiși și maltratați în cadrul plin de promiscuitate al orfelinatelor din România anilor 1980. Într-un interviu pe care mi l-a acordat la începutul acestui an[i], scriitoarea vorbește despre modul în care a optat pentru titlul romanului ca o evidență a ravagiilor pe care politica de natalitate forțată a regimului comunist le-a provocat asupra femeilor cărora li se interziceau contracepția și avortul și asupra copiilor nedoriți, orfani sau abandonați.

Orfelinatul din romanul Lilianei Lazăr se află în satul imaginar Prigor, un loc izolat în pădurea moldavă. Elena Cosma se instalează aici ca moașă comunală cu misiunea de a supraveghea modul în care femeile respectă politica de natalitate și eventualele tentative de avorturi clandestine. Numai că însăși moașa venită de la Capitală împreună cu fiul ei Damian are secretele ei, fapt care dă firului narativ o și mai mare complexitate. El se deschide spre o lume care își pierde cu repeziciune reperele și, o dată cu ele, și valorile umane. Soarta copiilor abandonați este lăsată la bunul plac al unor tirani și violatori de joasă speță. La toate acestea se adaugă foametea, frigul și adversitatea permanentă cărora copiii trebuie să le facă față, astfel încât am putea numi acest loc drept un laborator al distrugerii inocenței de către un sistem care impune corupția și violența până în teritoriul sacru al lumii copiilor. Cine sunt copiii Domnului și cine, copiii diavolului, în această lume coruptă ? Romanul pune cu acuitate această întrebare, evitând orice judecată morală, dar cultivând o luciditate capabilă să scoată la suprafață caracterul demoniac al unui asemenea plan care are ca preț atâtea vieți nevinovate printre copii și atâtea victime printre mamele transformate în instrumente ale unei natalități imposibile.

Dan Burcea

 

[i] http://salon-litteraire.linternaute.com/fr/interviews/content/1940379-interview-liliana-lazar-je-m-interroge-sur-le-devenir-d-une-societe-qui-se-construit-sur-le-sacrific

 

mai 15, 2017

Laisser un commentaire

Votre adresse de messagerie ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *