„Nimic nu se opune nopții”, un roman de Delphine de Vigan

Cu romanul Rien ne s’oppose à la nuit (Nimic nu se opune nopții), Delphine de Vigan redă prozei de introspecție noblețea capacității de reconstruire a sinelui, detașându-se de căutarea obsesivă, egocentrică a individului în lume, care a inundat peisajul romanului francez din ultima vreme. Ea răspunde acestei mode optând pentru situarea omului în perspectiva memoriei care devine, transgresând generațiile, firul conducător al căutării originilor. „Da, este o căutare a originii, spune ea într-un interviu recent. Căutând în jurul persoanei mamei mele și a inenarabilei sale familii, am mers până la limita cea mai apropiată a ceea ce constituie ființa mea: ceea ce mi-a fost transmis, ceea ce am primit sau luat din moștenirea familială, dar și ceea ce am refuzat. Cartea explorează mitul, dar și contrariul lui”. Aplecându-se asupra istoriei familiale, naratoarea întreprinde o anchetă amănunțită care o conduce la înțelegerea dramei mamei sale: imaginea luminoasă a bunicii, autoritatea excesivă a bunicului sufocând viața interioară a celor din jur și, în special, a fiicei sale preferate, Lucile, suspiciunea de viol asupra ei comis de un tată „nociv, distrugător și umilitor”, drumul tragic al acestei femei, victimă a consumului de droguri, a simptomelor maniaco-depresive care-i vor altera capacitatea de a-și iubi copiii, în fine, cancerul și sinuciderea ca soluție de ieșire dintr-un lung drum de suferință.

Tema centrală a romanului este absența tragică a iubirii materne și consecințele ei catastrofice asupra devenirii interioare a naratoarei care, printr-un discurs reținut, de o sobrietate în care introspecția pătrunde dincolo de pragul intimității, va reuși să atingă limitele tragicului unei vieți care se dezvăluie cu pudoare în tot ce ea are mai dureros, adică mai uman. Autoarea reușește performanța rară de a naviga pe marea agitată a unui trecut ce se lasă greu descris în cuvinte. Conștientă de dificultatea unui asemenea demers narativ, ea își asumă „riscul unei confruntări brutale dintre real și ficțiune”, pe fondul unei absențe aproape totale a celui dintâi: „Îmi dau seama cu fiecare zi ce trece cât de greu îmi este să scriu despre mama mea, să o închid în cuvinte, cât de mult vocea ei îmi lipsește. Lucile ne-a vorbit foarte puțin despre copilăria ei. Ea nu povestea. Astăzi, îmi spun că aceasta era maniera ei de a se sustrage mitologiei, de a refuza partea de fabulație și de reconstrucție narativă pe care le ascund toate familiile”. Mesajul romanului filtrează cu o eleganță discretă, omniprezenta conviețuire cu misterul din care se hrănește figura enigmatică a eroinei principale, astfel încât orice tentativă de descifrare, de clasificare simplistă a imaginii sale riscă să destabilizeze definitiv echilibrul evocat mai sus dintre real și ficțional, motiv ce o face pe autoare să afirme că narațiunea rămâne singura manieră de conjurare a destinului, puterea sa orfică permițându-i să regăsească forța necesară unei serenități cu care va lumina portretul postum al mamei sale. Un exemplu îl reprezintă scrisoarea pe care Lucile o lasă fetelor sale (autoarea o asociază aici si pe sora ei) ca o adevărată lecție de viață: „Această scrisoare îi seamănă, și astăzi știu cât de mult ea ne-a transmis la amândouă capacitatea de a ne sesiza de derizoriu, de trivial, pentru a încerca să ne ridicăm deasupra cețurilor”. Prin urmare, ar fi greșit să închidem această carte de explorare a trecutului în categoria romanelor de suspans în care intriga s-ar lăsa descifrată pe măsura dezvoltării ei narative. Efortul de epurare a memoriei, de filtrare a resentimentelor și de regăsire a păcii interioare sporește misterul întreținut de supremația timpului trecut asupra unui prezent ce se refuză cu obstinație descifrării comune: „Nu știu în fond care este sensul acestei căutări, ce va rămâne din orele petrecute scotocind prin cutiile de carton, ascultând casetele obosite de vârstă, recitind corespondența administrativă, rapoartele de poliție sau medico-psihologice, textele saturate de durere, confruntând sursele, discursurile, fotografiile. Nu știu care este cauza a toate acestea. Dar, cu cât avansez, cu atât am intima convingere că trebuia să o fac, nu pentru a reabilita, a onora, a dovedi, a restaura, a revela sau a repara ceva, ci doar pentru a mă apropia.” Mesajul pe care acest roman solar și tulburător, în același timp, ni-l transmite este că singură dragostea este capabilă să vindece rănile și secretele inimilor, reconciliindu-i pe oameni cu ei înșiși și cu ceilalți și permițându-le multora dintre cititori să se recunoască în personajele cărții. Așa se explică faptul că ea a ocupat încă de la apariție locul întâi în clasamentul vânzărilor în Franța unde succesul său a fost imediat iar critica a semnalat în unanimitate frumusețea ei cu totul particulară.

Să sperăm că traducerea și publicarea ei în România la editura Paralela 45 va oferi o mare bucurie celor pasionați de literatura de calitate.

Dan Burcea

 

Delphine de Vigan, Nimic nu i se opune nopții, Ed. Paralela 45, 324 p. 35 lei

juillet 21, 2017

Laisser un commentaire

Votre adresse de messagerie ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *